Duminica, 8 DECEMBRIE 2019

Primăria

   christmas decor site

27 

   Ca în fiecare an, noi, cei din Administrația localã încercãm sã le oferim locuitorilor orașului cât mai multe motive de a petrece timp împreunã în mijlocul comunitãții. În 29 noiembrie am deschis patinoarul, urmând ca în 5 decembrie, sã aprindem iluminatul festiv. În ultimii ani, Cisnãdia a fost subiectul unor știri pozitive prezentate la televiziunile naționale, datoritã faptului cã orașul a fost un exemplu de amenajare cu bun gust a iluminatului festiv. Am pãstrat ani la rând recordul celui mai înalt brad din țarã, am adus cei mai buni artiști ai momentului sã cânte în centrul Cisnãdiei și am creat o atmosferã autenticã de sãrbãtoare, împodobind strãzile într-un mod deosebit. Ca în fiecare an în Ajun de Sfântul Nicolae în orașul de la poalele Mãgurii se aprinde iluminatul festiv, care introduce localitatea în atmosfera sãrbãtorilor de iarnã. Îi invit pe cisnãdieni sã vinã în numãr cât mai mare la acest eveniment, pentru a ne bucura împreunã de atmosfera caldã a unei zile care în timp a devenit o sãrbãtoare pentru noi.

 

 

 

 Primarul oraşului Cisnădie,

      Gheorghe HUJA

 

fotografie felicitare viceprimar